marți, 16 mai 2017

Priorităţile vieţii-Bortaş şi Brînzac

 Priorităţile vieţii

     Fiecare   dintre noi trebuie să aibă câteva priorităţi în viaţă, adică ceea ce este mai important în timpul alocat. A stabili priorităţi e un act curajos care produce biruinţă şi câştig în viaţă. Ca şi creştini, pe primul loc în viaţă ar trebui să punem relaţia personală cu Dumnezeu, apoi familia, lu-crarea şi celelalte. Trebuie să avem grijă şi de studierea cuvântului,de rugăciune, de sănătate, de relaxare şi de odihnă. Stabilirea corectă a priorităţilor ne ajută să transformăm viziunea în realitate. 
    În primul rând, trebuie să avem priorităţi pentru fericirea familiei. După relaţia cu Dumnezeu, familia este următoarea prioritate. Ca şi familie, prioritar este unitatea familiei, trebuie ca cei doi să se iubească apoi să îngrijească copiii şi să-şi cinstescă părinţii. Au fost unii care şi-au pierdut familia pentru că au avut priorităţi deplasate.  E necesar ca familia să aibă unde locui, să aibă ce îmbrăca şi ce pune pe masă, dar familia nu înseamnă doar cele materiale. Biblia ne cere ca prioritate creşterea copiilor în învăţătura Domnului şi îndreptarea paşilor lor spre Dumnezeu.
         În al doilea rând, trebuie să avem priorităţi pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice. În ciuda faptului că trăim într-un secol automatizat, într-un secol al vitezei, al comunicaţiilor rapide constatăm că programul
nostru nu s-a degajat, ci din contră s-a încărcat tot mai mult. În alergare zilnică în care suntem angrenaţi se produce oboseală, nelinişte şi stres. 
         În al treilea rând, trebuie să avem priorităţi pentru echilibrul timpului. Priorităţile arată felul în care ne petrecem timpul.De aceea o stabilire a priorităţilor este necesară pentru binele nostru. Uneori stând de vorbă cu persoane vârstnice le puneam întrebarea: Dacă ar fi să reluaţi viaţa din nou ce aţi face? Răspunsul multora e: „Aş preţui mai mult timpul folosindu-l pentru lucruri valoroase”. 
         În concluzie, suntem de părere că acestea sunt cele mai importante priorităţi ale vieţii.

         


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu